vudi a prezentat astazi informatiile oficiale despre modelul Audi S4, in varianta sedan si Avant (break). Limuzina medie Audi S4 este cu adevarat sportiva, performatele sale fiind generate in primul rand de un propulsor de V6 supraalimentat de 3.0 litri care este capabil sa ofere 333 de CP.
AWD S Tronic in 7 trepte
Alte argumente serioase pentru "rasa pur sportiva" a celor doua variante de Audi S4 sunt transmisia integrala Quattro si noua cutie
de viteze S Tronic in 7 trepte. Pentru ca transmisia integrala sa nu afecteze placerea de a conduce masina la viteze superioare, mai ales in curbe, soferul lui Audi S4 poate selecta manual o functie numita "active differential". Aceasta pastreaza masina pe trasa ideala, fara un efort suplimentar pentru sofer.
10 mai bun ca BMW 335i
Sistemele montate pe Audi S4 sedan si break, impreuna cu propulsorul V6, faca din limuzina medie de la Audi un concurent pe cinste pentru BMW 335i. Audi S4 este mai puternic cu aproximativ 30 de CP decat BMW 335i si poate ajunge de la 0 la 100 de km/h in 5.1 secunde.
Audi a anuntat ca cele doua variante de Audi S4 vor fi livrate incepand cu luna martie 2009.
luni, 13 iulie 2009
ABN AMRO Bank îşi schimbă numele în RBS Bank România
ABN AMRO Bank îşi schimbă numele în RBS Bank Romania, de pe 15 octombrie, anunţă surse din interiorul
băncii, citate de Business Standard.
Royal Bank of Scotland, a doua bancă
britanică dupa active, care a preluat activitatea ABN Amro Bank România, devine astfel primul brand bancar
englez din piaţa locală. RBS a demarat încă din august procesul de rebranding, prin schimbarea denumirii companiei
de brokeraj din ABN AMRO Securities în RBS Securities. ABN AMRO, prezentă în România din noiembrie 1995, ocupă locul 12 în piaţă, în funcţie de active, cu un portofoliul cifrat la 1,8 miliarde de euro
.
băncii, citate de Business Standard.
Royal Bank of Scotland, a doua bancă
britanică dupa active, care a preluat activitatea ABN Amro Bank România, devine astfel primul brand bancar
englez din piaţa locală. RBS a demarat încă din august procesul de rebranding, prin schimbarea denumirii companiei
de brokeraj din ABN AMRO Securities în RBS Securities. ABN AMRO, prezentă în România din noiembrie 1995, ocupă locul 12 în piaţă, în funcţie de active, cu un portofoliul cifrat la 1,8 miliarde de euro
.
Bursele europene nu au incredere in sommetul lui Sarkozy
Dupa modelul Bush, presedintele Frantei Nicolas Sarkozy vrea sa se implice in rezolvarea crizei financiare
de la nivel international si a propus organizarea unui sommet international. Sommetul se va desfasura pe structura G8, grupul celor mai industrializate state, dar vor fi invitate si alte state precum China, India, Africa de Sud, Mexic si Brazilia. Si alti lideri europeni, inclusiv din Marea Britanie si Germania, si-au exprimat supararea in legatura cu criza financiara, care nu a fost provocata de aceste state, dar a afectat aceste economii
.
Bursele europene au reactionat negativ la aceasta stare de incertitudine si au incheiat tranzactiile de marti in scadere, aceasta fiind a doua sedinta consecutiva de declin.
Sectorul bancar
a fost cel mai afectat, astfel actiunile bancii elvetiene UBS s-au depreciat cu 7,9%, iar cele ale Royal Bank of Scotland, cu 5,9%. Credit Agricole , cea de-a treia banca
din Franta ca valoare de piata, a numit doi noi directori executivi adjuncti, Jean-Yves Hocher si Bernard Maria, pentru a dezvolta activitatea de retail bancar. Actiunile au scazut cu 21 centi, sau 1,5 %, la 13.70 euro
.
De asemenea, titlurile companiilor din sectorul minier au pierdut din valoare. Actiunile Anglo American au inregistrat cea mai mare scadere dintre companiile incluse in FTSEurofirst 300, de 8,2%, in timp ce cotatia Rio Tinto a scazut 5,1%.
La sfarsitul sedintei de tranzactionare din 23 septemebrie indicele pan-european FTSEurofirst 300 a scazut cu 1,6%, la 1.108,54 puncte, dupa ce a coborat luni cu 2,1%. Indicele FTSEurofirst 300 a coborat cu peste 26% in acest an, dupa cinci ani consecutivi de crestere.Indicele FTSE 100, al pietei de la Londra, a coborat marti cu 1,9%, la 5.136,1 puncte, dupa ce atins pe parcursul tranzactiilor minimul de 5.076,3 puncte. Indicele britanic a pierdut 1,4% in sedinta de luni si este cu 20,5% sub nivelul de la inceputul anului 2008.
Bursa de Valori de la Paris a inchis pe rosu, a doua sedinta consecutiv, dupa ce indicele CAC 40 a scazut cu 1,98%, la 4.139,82 puncte, iar indicele Dax al celor 30 de actiuni-vedeta ale pietei germane de la Frankfurt a coborat cu 0,64%, fata de nivelul de la inchiderea sedintei de luni, la 6.068,53 puncte. Cei doi indici ai burselor rusesti, RTS al Bursei de Valori de la Moscova si Micex al Bursei Valutare Interbancare de la Moscova, au coborat cu 2,85% si, respectiv, 3,12% la finalul sedintei de marti.
Indicele IBEX 35 al bursei spaniole a pierdut marti 1,34%, iar indicele olandez, Amsterdam Exchanges, s-a depreciat cu 2,01%. Indicele bursei nordice, OMX Stockholm 30 Index, a avut o crestere de 0,30%, iar indicele bursei elvetiene, Swiss Market, a coborat cu 1,19%.
de la nivel international si a propus organizarea unui sommet international. Sommetul se va desfasura pe structura G8, grupul celor mai industrializate state, dar vor fi invitate si alte state precum China, India, Africa de Sud, Mexic si Brazilia. Si alti lideri europeni, inclusiv din Marea Britanie si Germania, si-au exprimat supararea in legatura cu criza financiara, care nu a fost provocata de aceste state, dar a afectat aceste economii
.
Bursele europene au reactionat negativ la aceasta stare de incertitudine si au incheiat tranzactiile de marti in scadere, aceasta fiind a doua sedinta consecutiva de declin.
Sectorul bancar
a fost cel mai afectat, astfel actiunile bancii elvetiene UBS s-au depreciat cu 7,9%, iar cele ale Royal Bank of Scotland, cu 5,9%. Credit Agricole , cea de-a treia banca
din Franta ca valoare de piata, a numit doi noi directori executivi adjuncti, Jean-Yves Hocher si Bernard Maria, pentru a dezvolta activitatea de retail bancar. Actiunile au scazut cu 21 centi, sau 1,5 %, la 13.70 euro
.
De asemenea, titlurile companiilor din sectorul minier au pierdut din valoare. Actiunile Anglo American au inregistrat cea mai mare scadere dintre companiile incluse in FTSEurofirst 300, de 8,2%, in timp ce cotatia Rio Tinto a scazut 5,1%.
La sfarsitul sedintei de tranzactionare din 23 septemebrie indicele pan-european FTSEurofirst 300 a scazut cu 1,6%, la 1.108,54 puncte, dupa ce a coborat luni cu 2,1%. Indicele FTSEurofirst 300 a coborat cu peste 26% in acest an, dupa cinci ani consecutivi de crestere.Indicele FTSE 100, al pietei de la Londra, a coborat marti cu 1,9%, la 5.136,1 puncte, dupa ce atins pe parcursul tranzactiilor minimul de 5.076,3 puncte. Indicele britanic a pierdut 1,4% in sedinta de luni si este cu 20,5% sub nivelul de la inceputul anului 2008.
Bursa de Valori de la Paris a inchis pe rosu, a doua sedinta consecutiv, dupa ce indicele CAC 40 a scazut cu 1,98%, la 4.139,82 puncte, iar indicele Dax al celor 30 de actiuni-vedeta ale pietei germane de la Frankfurt a coborat cu 0,64%, fata de nivelul de la inchiderea sedintei de luni, la 6.068,53 puncte. Cei doi indici ai burselor rusesti, RTS al Bursei de Valori de la Moscova si Micex al Bursei Valutare Interbancare de la Moscova, au coborat cu 2,85% si, respectiv, 3,12% la finalul sedintei de marti.
Indicele IBEX 35 al bursei spaniole a pierdut marti 1,34%, iar indicele olandez, Amsterdam Exchanges, s-a depreciat cu 2,01%. Indicele bursei nordice, OMX Stockholm 30 Index, a avut o crestere de 0,30%, iar indicele bursei elvetiene, Swiss Market, a coborat cu 1,19%.
Comisia Europeană ar putea ieftini serviciile de roaming cu aproape 66%
Parlamentul European şi statele membre ale UE vor lua decizia finală cu privire la noile reglementări, care urmează să intre în vigoare de la 1 iulie 2009.
Călătorii ar putea plăti vara viitoare cu aproape două treimi mai puţin ca să trimită un mesaj de pe plajă sau ca să navigheze pe internet dintr-un bar din străinătate, potrivit propunerilor de reglementare publicate, marţi, de Comisia Europeană (CE), preluate de Reuters.
Planurile comisarului european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, extinde reglementările introduse în 2007 referitoare la scăderea costurilor serviciilor
de roaming, efectuarea şi primirea de convorbiri telefonice în şi din străinătate.
Propunerile reprezintă ultima încleştare dintre oficialii de la Bruxelles şi reprezentanţii industriei de telecomunicaţii, ai cărei şefi, cum ar fi Vodafone, spun că reglementările Uniunii Europene (UE) ar putea, în cele din umră, duce la scumpirea aparaturii de telecomunicaţii.
Operatorii spun că tarifele de roaming scad deja şi că este nevoie de flexibilitate.
Comisia Europeană afirmă că ieftinirea serviciilor de roaming va determina oamenii să facă mai multe convorbiri şi să folosească mai des serviciile de internet, ceea ce în timp va genera câştiguri mai mari pentru firmele de telecomunicaţii.
"Folosirea telefonului mobil în Uniunea Europeană nu ar trebui să coste
nejustificat mai mult decât acasă, indiferent dacă dai telefon, trimiţi un mesaj sau navighezi pe internet", a spus Reding.
"Trimiterea unui mesaj dintr-o ţară străină este încă semnificativ mai scumpă şi avem nevoie de o decizie politică prin care să fixăm limitele", spune preşedintele de centru-dreapta al comitetului parlamentar european pentru telecomunicaţii, Angelika Niebler.
"Consumatorii plătesc de 10 ori mai mult decât pe piaţa internă, ca să trimită un mesaj", atrage atenţia preşedintele socialist al comitetului parlamentar pentru pieţe interne, Arlene McCarthy.
Asociaţia companiilor de telefonie mobilă, care reprezintă operatori ca Telefonica, Orange şi Vodafone, afirmă că, de la introducerea în 2007 a limitelor pentru tarifele de roaming, rata de folosire a acestora a crescut cu 11%, iar veniturile au scăzut cu 26%.
Reglementările ar urma să fie revizuite în 2011, pentru a vedea în ce măsură consumatorii au obţinut o afacere mai bună sau dacă este nevoie de impunerea unei alte limite de preţ.
Călătorii ar putea plăti vara viitoare cu aproape două treimi mai puţin ca să trimită un mesaj de pe plajă sau ca să navigheze pe internet dintr-un bar din străinătate, potrivit propunerilor de reglementare publicate, marţi, de Comisia Europeană (CE), preluate de Reuters.
Planurile comisarului european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding, extinde reglementările introduse în 2007 referitoare la scăderea costurilor serviciilor
de roaming, efectuarea şi primirea de convorbiri telefonice în şi din străinătate.
Propunerile reprezintă ultima încleştare dintre oficialii de la Bruxelles şi reprezentanţii industriei de telecomunicaţii, ai cărei şefi, cum ar fi Vodafone, spun că reglementările Uniunii Europene (UE) ar putea, în cele din umră, duce la scumpirea aparaturii de telecomunicaţii.
Operatorii spun că tarifele de roaming scad deja şi că este nevoie de flexibilitate.
Comisia Europeană afirmă că ieftinirea serviciilor de roaming va determina oamenii să facă mai multe convorbiri şi să folosească mai des serviciile de internet, ceea ce în timp va genera câştiguri mai mari pentru firmele de telecomunicaţii.
"Folosirea telefonului mobil în Uniunea Europeană nu ar trebui să coste
nejustificat mai mult decât acasă, indiferent dacă dai telefon, trimiţi un mesaj sau navighezi pe internet", a spus Reding.
"Trimiterea unui mesaj dintr-o ţară străină este încă semnificativ mai scumpă şi avem nevoie de o decizie politică prin care să fixăm limitele", spune preşedintele de centru-dreapta al comitetului parlamentar european pentru telecomunicaţii, Angelika Niebler.
"Consumatorii plătesc de 10 ori mai mult decât pe piaţa internă, ca să trimită un mesaj", atrage atenţia preşedintele socialist al comitetului parlamentar pentru pieţe interne, Arlene McCarthy.
Asociaţia companiilor de telefonie mobilă, care reprezintă operatori ca Telefonica, Orange şi Vodafone, afirmă că, de la introducerea în 2007 a limitelor pentru tarifele de roaming, rata de folosire a acestora a crescut cu 11%, iar veniturile au scăzut cu 26%.
Reglementările ar urma să fie revizuite în 2011, pentru a vedea în ce măsură consumatorii au obţinut o afacere mai bună sau dacă este nevoie de impunerea unei alte limite de preţ.
Rovinieta scumpeste transportul de marfuri
Transportatorii ar putea creste tarifele cu 20%, iar o parte din firme
ar putea ajunge in faliment deoarece revendicarile lor, printre care eliminarea rovinietei, nu au fost solutionate, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, Augustin Hagiu.
Majorarile de pret
ar putea avea loc pana in perioada sarbatorilor de iarna. Firmele de transport solicita, printre altele, eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburant si monitorizarea de catre organizatiile patronale din transporturi
a utilizarii acestora pentru constructia si intretinerea de drumuri si legiferarea printr-o ordonanta de urgenta, dar si amenajarea parcarilor la standarde europene.
Hagiu a mai precizat ca pana in 2012 aproximativ 35-40% din firmele de transport licentiate nu vor mai exista.
ar putea ajunge in faliment deoarece revendicarile lor, printre care eliminarea rovinietei, nu au fost solutionate, a declarat marti, intr-o conferinta de presa, presedintele Federatiei Operatorilor Romani de Transport, Augustin Hagiu.
Majorarile de pret
ar putea avea loc pana in perioada sarbatorilor de iarna. Firmele de transport solicita, printre altele, eliminarea platii rovinietei pentru drumurile nationale, asigurarea transparentei colectarii accizelor din carburant si monitorizarea de catre organizatiile patronale din transporturi
a utilizarii acestora pentru constructia si intretinerea de drumuri si legiferarea printr-o ordonanta de urgenta, dar si amenajarea parcarilor la standarde europene.
Hagiu a mai precizat ca pana in 2012 aproximativ 35-40% din firmele de transport licentiate nu vor mai exista.
Statul vrea sa dea bani mai multi si mai repede celor care au depus bani pentru Dacia inainte de '89
Ministerul Economiei
si Finantelor (MEF) va propune executivului sa acorde, in avans si la o valoare mai mare, despagubirile pentru persoanele care au depus bani la CEC inainte de 1989 pentru a-si cumpara o masina Dacia, a declarat miercuri ministrul Varujan Vosganian, citat de NewsIn. "Vom propune in sedinta de guvern un act normativ prin care sa devansam de la 20 decembrie la 30 octombrie 2008 plata despagubirilor pentru cei care au depus bani in vederea obtinerii unui autoturism Dacia. Am discutat cu presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) si cu directorul Trezoreriei si putem face acest lucru", a mai spus oficialul.
Ministrul a adaugat ca suma acordata ca despagubire va fi marita usor, de la 759,78 milioane lei la 760,62 milioane lei
, iar numarul beneficiarilor va creste de la 37.462 la 37.478 persoane.
"Este vorba in total de aproximativ 220 milioane euro
, suma care reprezinta o reparatie", a mai spus Vosganian.
si Finantelor (MEF) va propune executivului sa acorde, in avans si la o valoare mai mare, despagubirile pentru persoanele care au depus bani la CEC inainte de 1989 pentru a-si cumpara o masina Dacia, a declarat miercuri ministrul Varujan Vosganian, citat de NewsIn. "Vom propune in sedinta de guvern un act normativ prin care sa devansam de la 20 decembrie la 30 octombrie 2008 plata despagubirilor pentru cei care au depus bani in vederea obtinerii unui autoturism Dacia. Am discutat cu presedintele Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) si cu directorul Trezoreriei si putem face acest lucru", a mai spus oficialul.
Ministrul a adaugat ca suma acordata ca despagubire va fi marita usor, de la 759,78 milioane lei la 760,62 milioane lei
, iar numarul beneficiarilor va creste de la 37.462 la 37.478 persoane.
"Este vorba in total de aproximativ 220 milioane euro
, suma care reprezinta o reparatie", a mai spus Vosganian.
Milioane de est-europeni se plâng că încălzirea locuinţelor este un lux
reşterea preţurilor la energie
a stârnit valuri de nemulţumire printre zeci de milioane de oameni din Europa de Est. Cei care locuiesc în apartamente foarte mici, "panel" sau "panelka", construite în comunism, trebuie să plătească sume exorbitante pentru întreţinere.
Ungaria are 645.000 de astfel de "panel", după numele panourilor de beton care formează structura acestor imobile colective din prefabricate, cu un sistem de încălzire învechit, construite de fostul regim comunist. Două milioane de oameni din totalul de zece milioane locuiesc în astfel de apartamente.
Pentru jumătate dintre bulgari care trăiesc în marile oraşe şi locuiesc în "panels", situaţia este aceeaşi.
În Polonia, patru milioane de familii trebuie să plătească pentru încălzire circa 70% dintr-o chirie medie. Guvernul acceptă să acorde deducţii de impozite numai pentru lucrările de izolare din exteriorul clădirii.
Salariul net mediu este de 570 de euro
în Lituania. În această iarnă, două treimi dintre lituanienii care locuiesc în apartamentele construite în comunism, trebuie să scoată din buzunare 165 de euro, cu 30% sau 40% mai mult decât anul trecut. Statul ajută numai 3,7% din populaţie, căreia îi dă 272 de euro.
În Slovacia, guvernul încearcă să controleze preţul la energie, înregistrându-se primele succese. Principalul furnizor de gaz, SPP, a cerut de două ori, fără succes, revizuirea preţului, cu o creştere de 20% din cauza inflaţiei mondiale.
În Cehia, în schimb, electricitatea şi gazul au devenit de două ori mai scumpe în ultimii ani. Nivelul de trai a crescut totuşi, salariul mediu fiind de 952 de euro, în comparaţie cu restul regiunii. Încălzirea pentru trei camere de 60 metri pătraţi într-un bloc din era comunistă costă 69 de euro pe lună.
a stârnit valuri de nemulţumire printre zeci de milioane de oameni din Europa de Est. Cei care locuiesc în apartamente foarte mici, "panel" sau "panelka", construite în comunism, trebuie să plătească sume exorbitante pentru întreţinere.
Ungaria are 645.000 de astfel de "panel", după numele panourilor de beton care formează structura acestor imobile colective din prefabricate, cu un sistem de încălzire învechit, construite de fostul regim comunist. Două milioane de oameni din totalul de zece milioane locuiesc în astfel de apartamente.
Pentru jumătate dintre bulgari care trăiesc în marile oraşe şi locuiesc în "panels", situaţia este aceeaşi.
În Polonia, patru milioane de familii trebuie să plătească pentru încălzire circa 70% dintr-o chirie medie. Guvernul acceptă să acorde deducţii de impozite numai pentru lucrările de izolare din exteriorul clădirii.
Salariul net mediu este de 570 de euro
în Lituania. În această iarnă, două treimi dintre lituanienii care locuiesc în apartamentele construite în comunism, trebuie să scoată din buzunare 165 de euro, cu 30% sau 40% mai mult decât anul trecut. Statul ajută numai 3,7% din populaţie, căreia îi dă 272 de euro.
În Slovacia, guvernul încearcă să controleze preţul la energie, înregistrându-se primele succese. Principalul furnizor de gaz, SPP, a cerut de două ori, fără succes, revizuirea preţului, cu o creştere de 20% din cauza inflaţiei mondiale.
În Cehia, în schimb, electricitatea şi gazul au devenit de două ori mai scumpe în ultimii ani. Nivelul de trai a crescut totuşi, salariul mediu fiind de 952 de euro, în comparaţie cu restul regiunii. Încălzirea pentru trei camere de 60 metri pătraţi într-un bloc din era comunistă costă 69 de euro pe lună.
Germania nu ar face faţă unei catastrofe majore
Daca s-a spus despre Romania ca in cazul unui dezastru nu ar face fata unei catastrofe, acelasi lucru se poate, in mod surprinzator, si despre Germania.
Mai multi experti au realizat un studiu care a fost publicat astazi in presa germana, studiu care arata ca Germania nu este pregatita adecvat pentru un dezastru major.
In cazul in care in timpul dezastrului s-ar intampla o pana majora de curent, dependenta Germaniei de energie
electrica nu ar putea sa asigure buna desfasurare a operatiunilor de prim ajutor, arata expertii. Mai mult, daca pana de curent ar putea dura
cateva zile, operatiunile de salvare asistate de calculator ar fi practic imposibile, intrucat "nu exista un plan de management al riscului", conform informatiilor de presa.
Mai multi experti au realizat un studiu care a fost publicat astazi in presa germana, studiu care arata ca Germania nu este pregatita adecvat pentru un dezastru major.
In cazul in care in timpul dezastrului s-ar intampla o pana majora de curent, dependenta Germaniei de energie
electrica nu ar putea sa asigure buna desfasurare a operatiunilor de prim ajutor, arata expertii. Mai mult, daca pana de curent ar putea dura
cateva zile, operatiunile de salvare asistate de calculator ar fi practic imposibile, intrucat "nu exista un plan de management al riscului", conform informatiilor de presa.
Fie că se dau 700 de miliarde de dolari, fie 700.000 de miliarde, criza ar putea rămâne nerezolvată
Fie democrati, fie republicani, mai multi senatori americani si-au exprimat indoielile cu privire la planul de iesire din criza imaginat de Henry Paulson, secretarul Trezoreriei.
"Fie ca dam 700 de miliarde, fie ca dam 700.000 de miliarde, criza ar putea ramane nerezolvata. Nu avem nicio garantie ca acest plan va functiona", a declarat senatorul Richard Shelby, exprimandu-si reticenta in ceea ce priveste planul Paulson.
Un alt senator, Jack Reed, nu intelege "de ce contribuabilii trebuie sa-si asume consecintele unor decizii luate de niste indivizii foarte bine platiti de pe Wall Street".
Planul Paulson prevede crearea unei structuri de fonduri publice in valoare de 700 de miliarde de dolari
destinate achizitionarii activelor non lichide ale bancilor.
"Fie ca dam 700 de miliarde, fie ca dam 700.000 de miliarde, criza ar putea ramane nerezolvata. Nu avem nicio garantie ca acest plan va functiona", a declarat senatorul Richard Shelby, exprimandu-si reticenta in ceea ce priveste planul Paulson.
Un alt senator, Jack Reed, nu intelege "de ce contribuabilii trebuie sa-si asume consecintele unor decizii luate de niste indivizii foarte bine platiti de pe Wall Street".
Planul Paulson prevede crearea unei structuri de fonduri publice in valoare de 700 de miliarde de dolari
destinate achizitionarii activelor non lichide ale bancilor.
Normele BNR ar putea reduce cu 10%-30% suma maximă ce poate fi luată de la bănciNormele BNR ar putea reduce cu 10%-30% suma maximă ce poate fi luată d
ea mai mare scădere va fi la creditele ipotecare luate în franci elveţieni, de minimum 10% şi de maximum 30%
Creşterea anuală a ritmului de creditare a scăzut pentru a doua lună consecutiv în august
Noile reguli de creditare impuse de BNR, care vor intra în vigoare peste circa două săptămâni, vor lăsa mulţi doritori de credite
ipotecare fără posibilitatea de a se împrumuta. Se estimează că suma maximă care va putea fi luată de la bănci pentru a cumpăra o locuinţă va scădea, în varianta optimistă, cu 12% la împrumuturile în euro şi cu 10% în cazul celor în franci elveţieni.
În acelaşi timp, pentru a doua lună consecutiv ritmul de creştere al creditelor luate de români a scăzut în august, ajungând la o apreciere totală de 50,4% faţă de perioada similară a anului trecut, de la o creştere anuală de 55,8% în iulie. Cel mai mult a crescut creditul în valută, moneda principală fiind euro, cu 62% faţă de august 2007, împrumuturile în lei
crescând şi ele cu aproape 39%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Guvernatorul Băncii Naţionale a declarat marţi că băncile ar trebui să se uite mai puţin la credite şi mai mult la investiţii. „Colegilor bancari le cer să fie prudenţi şi să îşi vadă lungul nasului în ceea ce priveşte creşterile de credite. Le solicit bancherilor să evite exuberanţa“, a spus Mugur Isărescu.
Scăderea aprecierii ritmului de creditare urmează să fie şi mai mare după intrarea în vigoare a noilor norme ale Băncii Naţionale a României (BNR), care vor limita accesul la sume mari, în special la creditele ipotecare. Dacă la creditele de nevoi personale este suficientă, de cele mai multe ori, extinderea duratei de rambursare a creditului pentru a te încadra în noile cerinţe ale BNR, la creditul ipotecar acest lucru nu este posibil. Unii brokeri de credite estimează că efectul noilor reguli de creditare impuse de banca
naţională ar putea fi scăderea cu 10%-30% a sumei maxime care poate fi împrumutată de un client pentru un credit ipotecar.
Astfel, cea mai mare scădere a sumei totale care poate fi împrumutată printr-un credit ipotecar de la bănci ar putea fi cu 30% mai mică pentru creditele în franci elveţieni, de 24% pentru cele în euro şi de 18% pentru cele în dolari, conform unui studiu al Kiwi Finance. Asta este varianta pesimistă. Conform variantei optimiste, suma maximă accesibilă va scădea cu 12% la împrumuturile în euro şi cu 10% la cele în franci şi în dolari. “În continuare, suma cea mai mare care poate fi accesată este în franci elveţieni, cu toate că împrumuturile în această valută vor înregistra cele mai mari scăderi ale valorii după implementarea noilor norme”, a declarat ieri Anca Bidian, directorul general al Kiwi Finance.
Prelungirea perioadei de creditare - o variantă improbabilă
Este de aşteptat ca băncile să găsească noi metode de a “îndulci” noile norme ale BNR, cum au fost până acum dobânzile promoţionale, de exemplu. Una dintre cele mai vehiculate variante este prelungirea duratei contractului de creditare de la 35-40 de ani în prezent la 50-60 de ani.
“Vedem o posibilă prelungire a perioadei de creditare de la 40 de ani în prezent la circa 60 de ani”, a declarat Bidian, care a precizat că sunt state în care se practică aceste durate de credite, printre care Marea Britanie şi Canada. Experţii bancari nu sunt însă de aceeaşi părere.
“Nu este o soluţie viabilă. Este o idee, dar nu credem că va putea fi pusă în practică. Nu credem că băncile străine care deţin majoritatea băncilor din România vor aproba o politică ce implică riscuri mai mari decât pe propria piaţă. Gândiţi-vă şi la speranţa de viaţă. Dacă cineva îşi ia un credit la 30 de ani şi îl plăteşte în 60 de ani, unde ajungem?”, au declarat pentru Gândul surse bancare
.
Creşterea anuală a ritmului de creditare a scăzut pentru a doua lună consecutiv în august
Noile reguli de creditare impuse de BNR, care vor intra în vigoare peste circa două săptămâni, vor lăsa mulţi doritori de credite
ipotecare fără posibilitatea de a se împrumuta. Se estimează că suma maximă care va putea fi luată de la bănci pentru a cumpăra o locuinţă va scădea, în varianta optimistă, cu 12% la împrumuturile în euro şi cu 10% în cazul celor în franci elveţieni.
În acelaşi timp, pentru a doua lună consecutiv ritmul de creştere al creditelor luate de români a scăzut în august, ajungând la o apreciere totală de 50,4% faţă de perioada similară a anului trecut, de la o creştere anuală de 55,8% în iulie. Cel mai mult a crescut creditul în valută, moneda principală fiind euro, cu 62% faţă de august 2007, împrumuturile în lei
crescând şi ele cu aproape 39%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Guvernatorul Băncii Naţionale a declarat marţi că băncile ar trebui să se uite mai puţin la credite şi mai mult la investiţii. „Colegilor bancari le cer să fie prudenţi şi să îşi vadă lungul nasului în ceea ce priveşte creşterile de credite. Le solicit bancherilor să evite exuberanţa“, a spus Mugur Isărescu.
Scăderea aprecierii ritmului de creditare urmează să fie şi mai mare după intrarea în vigoare a noilor norme ale Băncii Naţionale a României (BNR), care vor limita accesul la sume mari, în special la creditele ipotecare. Dacă la creditele de nevoi personale este suficientă, de cele mai multe ori, extinderea duratei de rambursare a creditului pentru a te încadra în noile cerinţe ale BNR, la creditul ipotecar acest lucru nu este posibil. Unii brokeri de credite estimează că efectul noilor reguli de creditare impuse de banca
naţională ar putea fi scăderea cu 10%-30% a sumei maxime care poate fi împrumutată de un client pentru un credit ipotecar.
Astfel, cea mai mare scădere a sumei totale care poate fi împrumutată printr-un credit ipotecar de la bănci ar putea fi cu 30% mai mică pentru creditele în franci elveţieni, de 24% pentru cele în euro şi de 18% pentru cele în dolari, conform unui studiu al Kiwi Finance. Asta este varianta pesimistă. Conform variantei optimiste, suma maximă accesibilă va scădea cu 12% la împrumuturile în euro şi cu 10% la cele în franci şi în dolari. “În continuare, suma cea mai mare care poate fi accesată este în franci elveţieni, cu toate că împrumuturile în această valută vor înregistra cele mai mari scăderi ale valorii după implementarea noilor norme”, a declarat ieri Anca Bidian, directorul general al Kiwi Finance.
Prelungirea perioadei de creditare - o variantă improbabilă
Este de aşteptat ca băncile să găsească noi metode de a “îndulci” noile norme ale BNR, cum au fost până acum dobânzile promoţionale, de exemplu. Una dintre cele mai vehiculate variante este prelungirea duratei contractului de creditare de la 35-40 de ani în prezent la 50-60 de ani.
“Vedem o posibilă prelungire a perioadei de creditare de la 40 de ani în prezent la circa 60 de ani”, a declarat Bidian, care a precizat că sunt state în care se practică aceste durate de credite, printre care Marea Britanie şi Canada. Experţii bancari nu sunt însă de aceeaşi părere.
“Nu este o soluţie viabilă. Este o idee, dar nu credem că va putea fi pusă în practică. Nu credem că băncile străine care deţin majoritatea băncilor din România vor aproba o politică ce implică riscuri mai mari decât pe propria piaţă. Gândiţi-vă şi la speranţa de viaţă. Dacă cineva îşi ia un credit la 30 de ani şi îl plăteşte în 60 de ani, unde ajungem?”, au declarat pentru Gândul surse bancare
.
O ratare, două ratări
Acum câţiva ani, am văzut pe masa unui lider politic - nu spui cine, persoană importantă! - un sondaj de opinie având ca temă marile probleme care frământă mintea electoratului.
Era un sondaj făcut la comandă, nu neapărat strict secret, dar, în orice caz, pentru uz intern. Şi, de fapt, ca să fiu sincer, era pentru el. După spaimele comune legate de creşterea preţurilor, locuinţe, loc de muncă etc., atunci când venea vorba de reformarea clasei politice, două dorinţe mari rostea vocea poporului prin intermediul graficelor şi al procentelor din sondajul amintit: vot uninominal şi parlament unicameral.
„Vedeţi, domnu’ Turcescu, despre asta trebuie să le vorbim astăzi românilor, asta aşteaptă ei de la clasa politică!“, mi-a spus atunci marele politician. Am bâiguit ceva despre pregătirea electoratului, mi-am asumat ignoranţa în privinţa sistemelor atât de complicate privind votul uninominal şi am încercat să-mi aduc aminte ce presupune trecerea la parlament cu o singură cameră.
Referendumuri, modificarea Constituţiei... Dar era încă vremea în care la putere se afla Marea Alianţă, aşa că omul politic a râs cu poftă, aruncând vorbe mari spre tavanul biroului: „Se face, domnu’, se face...!“.
Şi s-a făcut. Votul uninominal a ieşit strâmb ca un copil
conceput la beţie, dar am văzut politicieni români ridicând în slăvi uriaşul efort al clasei politice de a ne scăpa de votul pe liste şi de a ne împlini dorinţa să votăm oameni. Pentru că la mijloc e vorba de o înfrigurată aşteptare din partea electoratului, aşa cum arăta sondajul văzut acum câţiva ani pe biroul marelui politician, nimeni nu mai pomeneşte nimic de aberaţiile sistemului după care se presupune că vom vota la 30 noiembrie. Şi, din nefericire, sunt destule, de la marcarea colegiilor electorale până la aberaţia unui singur tur de scrutin, nemaipunând la socoteală lipsa oricărei informaţii privind desfăşurarea de facto a noului sistem de vot. Altfel spus, o să votăm ca proştii, punând ştampila ca la 6 din 49, apoi vom aştepta să vină seara şi să vedem ce-a ieşit. Şi abia atunci să te ţii: scheme, semne de întrebare, contestaţii, redistribuiri, specialişti care vor explica, post factum, cum arată votul uninominal în sistem românesc.
De câteva zile a reintrat în dezbaterea publică şi cea de a doua temă, parlamentul unicameral. O fi bun, nu zic. Dar când ni se explică avantajele unui asemenea sistem doar prin populism ieftin de tipul „tot mai simplu“, eu încep să-mi pun mari semne de întrebare. Una e să propui reducerea numărului de parlamentari şi cu totul altceva e să reformezi mecanismul legislativ. De nenumărate ori în ultimii ani, aberaţiile născute din gândirea fără frontiere a unor deputaţi au fost corectate de senatori. Şi invers. Mecanismul de protecţie a funcţionat. La un parlament unicameral rămâne de strajă preşedintele, oricare ar fi el, dar ce te faci dacă-l suspendă?!
O discuţie serioasă despre parlament unicameral şi modificarea Constituţiei nu încape înainte de alegeri. E doar gargară ieftină menită să bifeze punctele de interes ale opiniei publice aşa cum rezultă ele din sondajele pe care lucrează astăzi liderii politici. Dacă ar avea măcar un strop de responsabilitate şi s-ar uita la ce-a ieşit din politizarea dezbaterii privind uninominalul, politicienii români ar putea să amâne discuţiile despre modificarea Constituţiei şi despre unicameral măcar până la 1 decembrie. Ziua în care sper să ne fie ceva mai clar că schimbările durabile nu pot fi făcute decât arareori la presiunea maselor de cetăţeni înghesuite sub graficele unor sondaje de opinie.
Era un sondaj făcut la comandă, nu neapărat strict secret, dar, în orice caz, pentru uz intern. Şi, de fapt, ca să fiu sincer, era pentru el. După spaimele comune legate de creşterea preţurilor, locuinţe, loc de muncă etc., atunci când venea vorba de reformarea clasei politice, două dorinţe mari rostea vocea poporului prin intermediul graficelor şi al procentelor din sondajul amintit: vot uninominal şi parlament unicameral.
„Vedeţi, domnu’ Turcescu, despre asta trebuie să le vorbim astăzi românilor, asta aşteaptă ei de la clasa politică!“, mi-a spus atunci marele politician. Am bâiguit ceva despre pregătirea electoratului, mi-am asumat ignoranţa în privinţa sistemelor atât de complicate privind votul uninominal şi am încercat să-mi aduc aminte ce presupune trecerea la parlament cu o singură cameră.
Referendumuri, modificarea Constituţiei... Dar era încă vremea în care la putere se afla Marea Alianţă, aşa că omul politic a râs cu poftă, aruncând vorbe mari spre tavanul biroului: „Se face, domnu’, se face...!“.
Şi s-a făcut. Votul uninominal a ieşit strâmb ca un copil
conceput la beţie, dar am văzut politicieni români ridicând în slăvi uriaşul efort al clasei politice de a ne scăpa de votul pe liste şi de a ne împlini dorinţa să votăm oameni. Pentru că la mijloc e vorba de o înfrigurată aşteptare din partea electoratului, aşa cum arăta sondajul văzut acum câţiva ani pe biroul marelui politician, nimeni nu mai pomeneşte nimic de aberaţiile sistemului după care se presupune că vom vota la 30 noiembrie. Şi, din nefericire, sunt destule, de la marcarea colegiilor electorale până la aberaţia unui singur tur de scrutin, nemaipunând la socoteală lipsa oricărei informaţii privind desfăşurarea de facto a noului sistem de vot. Altfel spus, o să votăm ca proştii, punând ştampila ca la 6 din 49, apoi vom aştepta să vină seara şi să vedem ce-a ieşit. Şi abia atunci să te ţii: scheme, semne de întrebare, contestaţii, redistribuiri, specialişti care vor explica, post factum, cum arată votul uninominal în sistem românesc.
De câteva zile a reintrat în dezbaterea publică şi cea de a doua temă, parlamentul unicameral. O fi bun, nu zic. Dar când ni se explică avantajele unui asemenea sistem doar prin populism ieftin de tipul „tot mai simplu“, eu încep să-mi pun mari semne de întrebare. Una e să propui reducerea numărului de parlamentari şi cu totul altceva e să reformezi mecanismul legislativ. De nenumărate ori în ultimii ani, aberaţiile născute din gândirea fără frontiere a unor deputaţi au fost corectate de senatori. Şi invers. Mecanismul de protecţie a funcţionat. La un parlament unicameral rămâne de strajă preşedintele, oricare ar fi el, dar ce te faci dacă-l suspendă?!
O discuţie serioasă despre parlament unicameral şi modificarea Constituţiei nu încape înainte de alegeri. E doar gargară ieftină menită să bifeze punctele de interes ale opiniei publice aşa cum rezultă ele din sondajele pe care lucrează astăzi liderii politici. Dacă ar avea măcar un strop de responsabilitate şi s-ar uita la ce-a ieşit din politizarea dezbaterii privind uninominalul, politicienii români ar putea să amâne discuţiile despre modificarea Constituţiei şi despre unicameral măcar până la 1 decembrie. Ziua în care sper să ne fie ceva mai clar că schimbările durabile nu pot fi făcute decât arareori la presiunea maselor de cetăţeni înghesuite sub graficele unor sondaje de opinie.
Nesimtitul de Boc si bine-crescutul de Hrebenciuc
cuzat de intelegeri oculte cu PRM, in ceea ce priveste omorårea cu zile a votului uninominal, PD-L a trecut la clarificari in regim de avarie. Cum stocul de zile ramas påna la alegeri s-a subtiat ingrijorator, prejudiciile de imagine provocate de gafa lui Boc, de a negocia cu Vadim Tudor, puteau sa traga PD-L in jos ca o piatra de moara. Emil Boc s-a scuturat de toate acuzatiile care i s-au adus atåt in interiorul
, cåt si in exteriorul partidului, cu privire la pactul secret semnat cu diavolul, si a tunat si fulgerat ca axa raului împotriva uninominalului este formata de fapt din PNL si PSD, cu mâna neagra a PRM. Problema lui Boc nu este ca se scuza ca sa se acuze, dupa ce a fost mustruluit de presedinte, ci ca gåndeste ca de obicei, in alb si negru, de unde se vede, pentru a nu stiu cåta oara, ca nu el decide in partid, ci cu totul alta persoana. Persoana care a reusit sa ne insele increderea, pentru a mia oara, pozånd in rolul neutrului care nu se ocupa de maruntisuri, ci de probleme capitale pentru politica interna si externa a tarii. Promptitudinea de caprar disciplinat cu care Boc executa ordinele ii tradeaza slugarnicia si il pune, ca de obicei, in posturi jalnice. E mult, påna si pentru speriatul de Boc, sa pretinzi ca liberalii si social-democratii au declansat ofensiva nesimtirii, acuzând PD-L ca încearca sa suceasca grumazul votului uninominal, cånd tocmai aceste formatiuni fac tot posibilul pentru a ataca in justitie legea uninominalului. E exagerat, påna si pentru spasitul de Boc, sa zici ca orice român cu scaun la cap si care n-a baut nimic poate sa constate ca acest guvern supravietuieste doar pentru ca PSD si PRM îl sustin în Parlament. In mod ciudat, singura persoana care a reactionat, si a facut-o extrem de violent, a fost blåndul, ponderatul si echilibratul Hrebenciuc. “Degradant si incalificabil”, a zis Hrebe, conchizånd ca nu Boc trebuie sa vorbeasca despre “bautura în casa spânzuratului”, deoarece adevaratii betivi se afla în tabara PD-L. Daca am gresit cumva, ne cerem scuze, dar noi credeam ca bautura se afla in casa cårciumarului si ca Vacaroiu este inca membru de vaza al PSD.
, cåt si in exteriorul partidului, cu privire la pactul secret semnat cu diavolul, si a tunat si fulgerat ca axa raului împotriva uninominalului este formata de fapt din PNL si PSD, cu mâna neagra a PRM. Problema lui Boc nu este ca se scuza ca sa se acuze, dupa ce a fost mustruluit de presedinte, ci ca gåndeste ca de obicei, in alb si negru, de unde se vede, pentru a nu stiu cåta oara, ca nu el decide in partid, ci cu totul alta persoana. Persoana care a reusit sa ne insele increderea, pentru a mia oara, pozånd in rolul neutrului care nu se ocupa de maruntisuri, ci de probleme capitale pentru politica interna si externa a tarii. Promptitudinea de caprar disciplinat cu care Boc executa ordinele ii tradeaza slugarnicia si il pune, ca de obicei, in posturi jalnice. E mult, påna si pentru speriatul de Boc, sa pretinzi ca liberalii si social-democratii au declansat ofensiva nesimtirii, acuzând PD-L ca încearca sa suceasca grumazul votului uninominal, cånd tocmai aceste formatiuni fac tot posibilul pentru a ataca in justitie legea uninominalului. E exagerat, påna si pentru spasitul de Boc, sa zici ca orice român cu scaun la cap si care n-a baut nimic poate sa constate ca acest guvern supravietuieste doar pentru ca PSD si PRM îl sustin în Parlament. In mod ciudat, singura persoana care a reactionat, si a facut-o extrem de violent, a fost blåndul, ponderatul si echilibratul Hrebenciuc. “Degradant si incalificabil”, a zis Hrebe, conchizånd ca nu Boc trebuie sa vorbeasca despre “bautura în casa spânzuratului”, deoarece adevaratii betivi se afla în tabara PD-L. Daca am gresit cumva, ne cerem scuze, dar noi credeam ca bautura se afla in casa cårciumarului si ca Vacaroiu este inca membru de vaza al PSD.
Ziaristii lu' peste
Mă sună deunăzi un număr, o dată, de două ori, de trei ori, n-are a se opri. Zic că arde undeva, ies din conferinţa lui Geoană, răspund. E un tip căruia îi închiriasem în urmă cu câţiva ani garsoniera mea, de fapt nu lui, ci nevestei lui, dacă pot să i-o mai dau, garsoniera adică, nu mai pot. Bine, bine, zice, atunci pot să scriu la ziar? Nu-mi lasă timp să răspund, omul este evident grăbit, vrea să se apuce urgent de presă şi să scrie pe politic, dar să-i spun mai întâi care este orientarea ziarului şi eu cu ce partid ţin, că ştie el cum e cu echidistanţa asta a gazetarilor, să nu-l duc cu preşul. Şi-n timp ce încerc să mă dumiresc când dracului i-am spus chiriaşului că lucrez la un ziar în cele cinci minute din viaţă în care am vorbit cu el, vocea lui mă beşteleşte, mă muştruluieşte pentru toate păcatele breslei şi mă mai somează o dată să-i spun fără ocolişuri care e politica editorială, ca să nu se apuce ca fraierul de scris şi pe urmă să nu-i intre materialul. Smulg din mine o împotrivire moale: nu, nu cred că poţi să scrii pe politic. Omul nu se lasă, dacă nu se poate pe politic, că-nţelege că e cenzură, vrea pe economic, mai precis pe companii
, dar insistă să avem mai întâi o discuţie detaliată, acum, pe loc, despre cum văd eu mediul economic românesc. Nu poţi nici pe companii. Punct, zic. Şi-i închid extenuat.
Acum îmi pare rău. Poate că am pus punct unei foarte promiţătoare cariere de jurnalist. N-am nicio scuză. Şi ce dacă sintaxa lui, prăvălită peste capul meu, n-avea nicio virgulă, nicio pauză de respiraţie, niciun semn al mirării?! Chiar trebuia să vin eu cu punctul, semnul barierei şi al lipsei de speranţă?! Ca şi când azi, la angajare, ţi-ar mai trebui gramatică. Nu, tataie, ca să fii ziarist trebuie să vorbeşti mult, semn că-ţi merge mintea brici. Trebuie să ai tupeu, semn că eşti incisiv, altfel te ia lumea de prost. Trebuie să ai certitudini, semn că ai principii, nu poţi să scrii aşa, echilibrat, adică moale, fără tendinţă.
Adică de ce alţii să scrie şi eu nu? m-a închis şi el, în incontinenţa lui verbală. La asta chiar nu ştiu ce să-i răspund. Căci ce imagine oferă presa de azi despre ea însăşi? Ce vede sau citeşte un tânăr care vrea să devină ziarist?
Vede o lume în care orice este posibil. În care nu există nicio limită. În care mişună indivizi care n-au mamă, n-au tată, care ar fi în stare să-ţi calce pe cap. În care se vânează succesul ieftin, imediat, cu aerul ipocrit al gazetăriei de elită. Vede o lume care mestecă de trei zile o pseudopoveste deocheată, fără o minimă documentare, bazată doar pe presupuneri, doar pentru plăcerea unor băieţi de a scrie la ziar cuvinte care altfel le sunt interzise, ca sex şi porno. Vede un grup de violatori în serie ai spaţiului privat, de voyeurişti-moralişti care-ţi intră pe gaura cheii şi apoi te fac curvă, de inchizitori iezuiţi care-ţi ard pe piept litere stacojii: „porno-cutărescu”. Vede o haită de jivine oteviste cu pix, judecând din gâţi „lumea politică” sau „lumea mondenă” cu care de multe ori se confundă până la limfă. Sau vede o specie nouă de mediaraptori, ziariştii-bloggeri, care postează „la ei” toate ticăloşiile pe care cenzura vreunui editor mai de bun simţ nu-i lasă să le publice „la mogul”. Vede prezentatori TV care se fac de râs în direct, luând de bune toate prostiile care se publică pe net, fără a-şi pune întrebări, pentru că au ei un feeling de la mama natură că aşa e. De altfel, a pune întrebări este o chestie pentru ziariştii mici. Ăia mari ştiu. Înzestraţi cu capacităţi paranormale, sunt în stare să vadă în viitor. Te-ai ars dacă nu ţii cont
de uluitoarele lor înzestrări, căci, aşa cum se prezintă un domn mărunţel, cu un necontenit tremur interior
, într-un spot TV, „noi suntem presa, băi, Băsescule!” În fine, vede monumentele ipocriziei şi nesimţirii, cei mai periculoşi impostori ai breslei: cei care cu o mână scriu şi pe cealaltă o ţin întinsă. Cei care azi scriu editoriale despre guvern şi pe care mâine guvernul îi tocmeşte să-i păzească peştii.
, dar insistă să avem mai întâi o discuţie detaliată, acum, pe loc, despre cum văd eu mediul economic românesc. Nu poţi nici pe companii. Punct, zic. Şi-i închid extenuat.
Acum îmi pare rău. Poate că am pus punct unei foarte promiţătoare cariere de jurnalist. N-am nicio scuză. Şi ce dacă sintaxa lui, prăvălită peste capul meu, n-avea nicio virgulă, nicio pauză de respiraţie, niciun semn al mirării?! Chiar trebuia să vin eu cu punctul, semnul barierei şi al lipsei de speranţă?! Ca şi când azi, la angajare, ţi-ar mai trebui gramatică. Nu, tataie, ca să fii ziarist trebuie să vorbeşti mult, semn că-ţi merge mintea brici. Trebuie să ai tupeu, semn că eşti incisiv, altfel te ia lumea de prost. Trebuie să ai certitudini, semn că ai principii, nu poţi să scrii aşa, echilibrat, adică moale, fără tendinţă.
Adică de ce alţii să scrie şi eu nu? m-a închis şi el, în incontinenţa lui verbală. La asta chiar nu ştiu ce să-i răspund. Căci ce imagine oferă presa de azi despre ea însăşi? Ce vede sau citeşte un tânăr care vrea să devină ziarist?
Vede o lume în care orice este posibil. În care nu există nicio limită. În care mişună indivizi care n-au mamă, n-au tată, care ar fi în stare să-ţi calce pe cap. În care se vânează succesul ieftin, imediat, cu aerul ipocrit al gazetăriei de elită. Vede o lume care mestecă de trei zile o pseudopoveste deocheată, fără o minimă documentare, bazată doar pe presupuneri, doar pentru plăcerea unor băieţi de a scrie la ziar cuvinte care altfel le sunt interzise, ca sex şi porno. Vede un grup de violatori în serie ai spaţiului privat, de voyeurişti-moralişti care-ţi intră pe gaura cheii şi apoi te fac curvă, de inchizitori iezuiţi care-ţi ard pe piept litere stacojii: „porno-cutărescu”. Vede o haită de jivine oteviste cu pix, judecând din gâţi „lumea politică” sau „lumea mondenă” cu care de multe ori se confundă până la limfă. Sau vede o specie nouă de mediaraptori, ziariştii-bloggeri, care postează „la ei” toate ticăloşiile pe care cenzura vreunui editor mai de bun simţ nu-i lasă să le publice „la mogul”. Vede prezentatori TV care se fac de râs în direct, luând de bune toate prostiile care se publică pe net, fără a-şi pune întrebări, pentru că au ei un feeling de la mama natură că aşa e. De altfel, a pune întrebări este o chestie pentru ziariştii mici. Ăia mari ştiu. Înzestraţi cu capacităţi paranormale, sunt în stare să vadă în viitor. Te-ai ars dacă nu ţii cont
de uluitoarele lor înzestrări, căci, aşa cum se prezintă un domn mărunţel, cu un necontenit tremur interior
, într-un spot TV, „noi suntem presa, băi, Băsescule!” În fine, vede monumentele ipocriziei şi nesimţirii, cei mai periculoşi impostori ai breslei: cei care cu o mână scriu şi pe cealaltă o ţin întinsă. Cei care azi scriu editoriale despre guvern şi pe care mâine guvernul îi tocmeşte să-i păzească peştii.
Zece la suta adevar, restul minciuna
O campanie premergatoare unor alegeri legislative nu este altceva decat un poligon politic in care se experimenteaza arsenalul electoral corespunzator fiecarui partid. In general, promisiunile tin capul de afis, fiecare lider, ca este de dreapta sau de stanga, incercand, prin metode "specifice" si binecunoscute publicului, sa sensibilizeze alegatorii in scopul atragerii lor mai inainte de actul propriu-zis al votarii. Experienta de pana acum arata ca, din noianul fagaduielilor facute inclusiv in perioada dinaintea campaniei electorale, maximum zece la suta au sansa reala de a depasi acest stadiu. Restul raman vorbe in vant. Problema acestui sistem de convingere neperformant nu ar fi insa doar promisiunile fara acoperire facute cetateanului, care seamana izbitor cu penibilele cuvantari de la congresele defunctului PCR, cand lingaii lui Ceausescu se angajau in fata conducatorului suprem ca vor face "totul" ca sa curga lapte si miere in toata tara.
Principalul delict politic ar fi ca actorii-cheie, neschimbati de 18 ani, vor sa se impuna in continuare apeland la jocuri meschine facute dupa scheme vechi, validate din interes la fiecare patru ani, pentru a obtine cu orice pret puterea. Manati de griji si nevoi, alegatorii, in majoritatea lor, accepta pana la urma provocarea, neuitand insa minciunile bine administrate de cei care sunt dirijori sau simple marionete in partide. Unii dintre ei sunt astazi la guvernare, altii au parasit Palatul Victoria inainte de termen, trecand pe banca
opozitiei, de unde dau lectii de moralitate la toata clasa politica. Exista si a treia categorie de lideri care folosesc, la randu-le, partituri improvizate, incat ajung si ei sa creada aberatiile debitate in timpul lansarii unor candidati in colegiile uninominale. Luati iesirea in decor
a presedintelui PSD, care le promite la toti romanii aflati la munca in strainatate cate 20 de mii de euro de caciula daca se vor intoarce la lucru in tara, plus bonusuri bancare
suportate de bugetul de stat.
De unde va lua viitorul "premier" Mircea Geoana miliardele de euro pentru prima de instalare a capsunarilor – nu explica nimeni. Nici macar economistii social-democrati nu se incumeta sa comenteze repatrierea contra cost sustinuta de un politician care doreste sa cumpere voturile alegatorilor platind cu momeli electorale. Norocul lui Geoana a fost ca romanii-milanezi s-au multumit doar sa asculte, nefiind interesati de continutul promisiunilor fanteziste pe care le considera profund neserioase si chiar jignitoare. Au auzit si ei ca in politica romaneasca sunt la moda
gogosile electorale, motiv pentru care au si emigrat cu ani in urma, insa sa fie mintiti ca li se va da pentru repatriere echivalentul bugetului tarii pe doi ani este practic o bataie de joc imposibil de trecut cu vederea. Asta explica lacomia unui om politic caruia staff-ul PSD i-a promis ca ii rezerva functia de prim-ministru in cazul castigarii alegerilor din noiembrie.
Este reflexul comunist al unui lider coplesit de visul ca ar putea sa ocupe de la anul cel mai important birou din Palatul Victoria. Dar, in aceasta zona a neseriozitatii, Mircea Geoana nu este singur. Alte doua partide se intrec in promisiuni, cu riscul de a pierde bruma de credibilitate pe care o mai au. Din acest motiv, aproape ca nu se mai stie care este partidul care mai reprezinta astazi doctrina de dreapta. Judecati atent declaratiile liderilor PNL facute luni la Sala Polivalenta si veti constata cat de mult au derapat liberalii spre stanga. Din aceasta perspectiva, oferta lor electorala nu difera cu nimic de cea a PSD, mesajul penelistilor intersectand din plin sfera de influenta a social-democratilor, care se adreseaza in special pensionarilor si populatiei sarace. Lor li se promite un nivel de trai cu salarii si pensii in continua crestere, plecand de la realizari marete obtinute datorita competentei demonstrate de un guvern de care Romania ar avea nevoie si in urmatorii patru ani, dupa spusele lui Tariceanu.
Cam la fel gandeste si Emil Boc cand vine vorba de viitorul alegatorilor. Programul de guvernare al PD-L merge tot pe stanga, promisiunile candidatului Stolojan la fotoliul de premier avand acelasi mesaj populist cand vine vorba de cresterea salariilor, pensiilor si alocatiei pentru copii
. Se promite ca se va trai mai bine prin 2012, la finalul mandatului PD-L, care, in opinia liderilor partidului, ar incepe cam peste doua luni. Evident, dupa negocierile care vor urma scrutinului din noiembrie. Prin urmare, cam toti liderii sunt la fel. Exigentele lor par a fi minime in spatiul respectului fata de adevar. Goana dupa voturi merge la brat cu lipsa de onestitate, neglijandu-se cu intentie realitatea de zi cu zi. Erorile in cascada nu vor ramane insa fara nota de plata. Ex-ministrul Paul Pacuraru a primit deja o astfel de nota semnata, luni, la Cotroceni, la cererea adresata de procurorii anticoruptie. Este abia inceputul.
Principalul delict politic ar fi ca actorii-cheie, neschimbati de 18 ani, vor sa se impuna in continuare apeland la jocuri meschine facute dupa scheme vechi, validate din interes la fiecare patru ani, pentru a obtine cu orice pret puterea. Manati de griji si nevoi, alegatorii, in majoritatea lor, accepta pana la urma provocarea, neuitand insa minciunile bine administrate de cei care sunt dirijori sau simple marionete in partide. Unii dintre ei sunt astazi la guvernare, altii au parasit Palatul Victoria inainte de termen, trecand pe banca
opozitiei, de unde dau lectii de moralitate la toata clasa politica. Exista si a treia categorie de lideri care folosesc, la randu-le, partituri improvizate, incat ajung si ei sa creada aberatiile debitate in timpul lansarii unor candidati in colegiile uninominale. Luati iesirea in decor
a presedintelui PSD, care le promite la toti romanii aflati la munca in strainatate cate 20 de mii de euro de caciula daca se vor intoarce la lucru in tara, plus bonusuri bancare
suportate de bugetul de stat.
De unde va lua viitorul "premier" Mircea Geoana miliardele de euro pentru prima de instalare a capsunarilor – nu explica nimeni. Nici macar economistii social-democrati nu se incumeta sa comenteze repatrierea contra cost sustinuta de un politician care doreste sa cumpere voturile alegatorilor platind cu momeli electorale. Norocul lui Geoana a fost ca romanii-milanezi s-au multumit doar sa asculte, nefiind interesati de continutul promisiunilor fanteziste pe care le considera profund neserioase si chiar jignitoare. Au auzit si ei ca in politica romaneasca sunt la moda
gogosile electorale, motiv pentru care au si emigrat cu ani in urma, insa sa fie mintiti ca li se va da pentru repatriere echivalentul bugetului tarii pe doi ani este practic o bataie de joc imposibil de trecut cu vederea. Asta explica lacomia unui om politic caruia staff-ul PSD i-a promis ca ii rezerva functia de prim-ministru in cazul castigarii alegerilor din noiembrie.
Este reflexul comunist al unui lider coplesit de visul ca ar putea sa ocupe de la anul cel mai important birou din Palatul Victoria. Dar, in aceasta zona a neseriozitatii, Mircea Geoana nu este singur. Alte doua partide se intrec in promisiuni, cu riscul de a pierde bruma de credibilitate pe care o mai au. Din acest motiv, aproape ca nu se mai stie care este partidul care mai reprezinta astazi doctrina de dreapta. Judecati atent declaratiile liderilor PNL facute luni la Sala Polivalenta si veti constata cat de mult au derapat liberalii spre stanga. Din aceasta perspectiva, oferta lor electorala nu difera cu nimic de cea a PSD, mesajul penelistilor intersectand din plin sfera de influenta a social-democratilor, care se adreseaza in special pensionarilor si populatiei sarace. Lor li se promite un nivel de trai cu salarii si pensii in continua crestere, plecand de la realizari marete obtinute datorita competentei demonstrate de un guvern de care Romania ar avea nevoie si in urmatorii patru ani, dupa spusele lui Tariceanu.
Cam la fel gandeste si Emil Boc cand vine vorba de viitorul alegatorilor. Programul de guvernare al PD-L merge tot pe stanga, promisiunile candidatului Stolojan la fotoliul de premier avand acelasi mesaj populist cand vine vorba de cresterea salariilor, pensiilor si alocatiei pentru copii
. Se promite ca se va trai mai bine prin 2012, la finalul mandatului PD-L, care, in opinia liderilor partidului, ar incepe cam peste doua luni. Evident, dupa negocierile care vor urma scrutinului din noiembrie. Prin urmare, cam toti liderii sunt la fel. Exigentele lor par a fi minime in spatiul respectului fata de adevar. Goana dupa voturi merge la brat cu lipsa de onestitate, neglijandu-se cu intentie realitatea de zi cu zi. Erorile in cascada nu vor ramane insa fara nota de plata. Ex-ministrul Paul Pacuraru a primit deja o astfel de nota semnata, luni, la Cotroceni, la cererea adresata de procurorii anticoruptie. Este abia inceputul.
Condamnat la moarte
n editia de astazi a Ziarului ZIUA, Departamentul de Investigatii publica un material cutremurator. Despre un roman condamnat la moarte de un tribunal militar, in 1973. Numele sau este Constantin Rauta. Savant care a lucrat multi ani de zile pentru NASA. In prezent, el circula liber prin aceasta tara, desi condamnarea sa la moarte e in vigoare. In principiu, el poate fi oricand si de catre oricine saltat. Si dus la beci pentru tot restul vietii. Singura sa sansa este ca pedeapsa capitala a fost abolita.
Dar ceea ce cu adevarat este senzational, in cazul lui Constantin Rauta, este ca nu a aflat ca ar fi condamnat la moarte decat intamplator, dupa multi ani. Mai exact, dupa 22 de ani. Adica in 1995, cand o judecatorie din Bucuresti i-a respins o cerere de restituire a apartamentului pe care l-a detinut inainte de a parasi Romania, pe motiv ca, odata cu condamnarea sa la moarte, i-a fost confiscat tot. Si abia in 2006 a descoperit ca nu este nici cetatean roman - dupa ce votase de mai mute ori - intrucat cetatenia ii fusese retrasa in 1990, deci la 17 ani de la condamnarea sa la moarte. Si de catre cine? De Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Frontului Salvarii Nationale si imputernicit prin aceasta sa semneze decrete. Oricum, pana in prezent, toate demersurile facute de acest om pentru a-si anula condamnarea la moarte au fost ignorate de autoritatile de la Bucuresti. Ce se intampla? Este acest caz ilustrativ pentru modul in care statul numit Romania isi trateaza cetatenii? Sau asistam doar la un nou caz de brambureala tipic romaneasca?
Cand Constantin Rauta a fost pus la zid, a existat, in prealabil, un rationament logic al functionarilor si Justitiei statului totalitar. El a fost condamnat la moarte pentru ca instanta militara a apreciat ca si-a tradat tara. Era ofiter al Directiei de Informatii Externe, primise o misiune de spionaj in timp ce isi completa studiile printr-o bursa, intr-un stat occidental si a decis sa ramana acolo. In acest tip de rationament binar, prezumtia ca ar fi tradat se intemeiaza pe o alta prezumtie. Cea ca ar fi trecut de partea dusmanului. Si ar fi adus, astfel, prejudicii Romaniei. Punand siguranta nationala in pericol. Sa recunoastem, sunt acuzatii care pot atarna extrem de greu. Si care pot atrage ca un magnet glontul.
In realitate, Rauta era un tanar absolvent al unei facultati tehnice si a fost recrutat de DIE tocmai fiindca, prin calitatile sale deosebite, obtinuse, in urma unui concurs, o bursa in Vest. Si atunci, ce s-a gandit Securitatea? Sa faca un targ cu el. Daca vrea bursa, n-are decat sa plateasca pentru asta. Devenind ofiter DIE. Si acceptand ca, in timpul bursei, sa le dea informatii baietilor. Adica sa faca spionaj. In fine, omul, abia recrutat, nu avea ce informatii sa divulge. Cu toate acestea, securea a cazut.
Si securea, odata cazuta, asa a ramas. Ce demonstreaza decretul lui Iliescu din 1990? Ca atitudinea statului totalitar fata de propriii cetateni a ramas, dupa caderea lui Ceausescu, aceeasi. In baza acelorasi criterii si proceduri, oamenii au continuat sa fie tinuti la zid. In bataia pustii. Dusmani ai poporului. Inamici. Sa spunem ca domnul Iliescu, in calitate
de vechi comunist, a suferit de sindromul reflexului conditionat. Dar ce se intampla mai tarziu? De ce, pana azi, un savant de talie mondiala, cum este Constantin Rauta, este pasat de la o institutie la alta, plimbat ca si cand ar fi ultima scursoare a societatii romanesti si continua sa poarte stigmatul de tradator?
Raspunsul este unul singur. Romania continua sa-si dispretuiasca propriii cetateni. Sa-i trateze ca pe niste oameni de nimic. De fapt, in aceasta situatie, cine a tradat? Rauta, Romania? Sau Romania pe Rauta? Si, pana la urma, cine trebuie sa plateasca? Rauta sau statul?
Dar ceea ce cu adevarat este senzational, in cazul lui Constantin Rauta, este ca nu a aflat ca ar fi condamnat la moarte decat intamplator, dupa multi ani. Mai exact, dupa 22 de ani. Adica in 1995, cand o judecatorie din Bucuresti i-a respins o cerere de restituire a apartamentului pe care l-a detinut inainte de a parasi Romania, pe motiv ca, odata cu condamnarea sa la moarte, i-a fost confiscat tot. Si abia in 2006 a descoperit ca nu este nici cetatean roman - dupa ce votase de mai mute ori - intrucat cetatenia ii fusese retrasa in 1990, deci la 17 ani de la condamnarea sa la moarte. Si de catre cine? De Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Frontului Salvarii Nationale si imputernicit prin aceasta sa semneze decrete. Oricum, pana in prezent, toate demersurile facute de acest om pentru a-si anula condamnarea la moarte au fost ignorate de autoritatile de la Bucuresti. Ce se intampla? Este acest caz ilustrativ pentru modul in care statul numit Romania isi trateaza cetatenii? Sau asistam doar la un nou caz de brambureala tipic romaneasca?
Cand Constantin Rauta a fost pus la zid, a existat, in prealabil, un rationament logic al functionarilor si Justitiei statului totalitar. El a fost condamnat la moarte pentru ca instanta militara a apreciat ca si-a tradat tara. Era ofiter al Directiei de Informatii Externe, primise o misiune de spionaj in timp ce isi completa studiile printr-o bursa, intr-un stat occidental si a decis sa ramana acolo. In acest tip de rationament binar, prezumtia ca ar fi tradat se intemeiaza pe o alta prezumtie. Cea ca ar fi trecut de partea dusmanului. Si ar fi adus, astfel, prejudicii Romaniei. Punand siguranta nationala in pericol. Sa recunoastem, sunt acuzatii care pot atarna extrem de greu. Si care pot atrage ca un magnet glontul.
In realitate, Rauta era un tanar absolvent al unei facultati tehnice si a fost recrutat de DIE tocmai fiindca, prin calitatile sale deosebite, obtinuse, in urma unui concurs, o bursa in Vest. Si atunci, ce s-a gandit Securitatea? Sa faca un targ cu el. Daca vrea bursa, n-are decat sa plateasca pentru asta. Devenind ofiter DIE. Si acceptand ca, in timpul bursei, sa le dea informatii baietilor. Adica sa faca spionaj. In fine, omul, abia recrutat, nu avea ce informatii sa divulge. Cu toate acestea, securea a cazut.
Si securea, odata cazuta, asa a ramas. Ce demonstreaza decretul lui Iliescu din 1990? Ca atitudinea statului totalitar fata de propriii cetateni a ramas, dupa caderea lui Ceausescu, aceeasi. In baza acelorasi criterii si proceduri, oamenii au continuat sa fie tinuti la zid. In bataia pustii. Dusmani ai poporului. Inamici. Sa spunem ca domnul Iliescu, in calitate
de vechi comunist, a suferit de sindromul reflexului conditionat. Dar ce se intampla mai tarziu? De ce, pana azi, un savant de talie mondiala, cum este Constantin Rauta, este pasat de la o institutie la alta, plimbat ca si cand ar fi ultima scursoare a societatii romanesti si continua sa poarte stigmatul de tradator?
Raspunsul este unul singur. Romania continua sa-si dispretuiasca propriii cetateni. Sa-i trateze ca pe niste oameni de nimic. De fapt, in aceasta situatie, cine a tradat? Rauta, Romania? Sau Romania pe Rauta? Si, pana la urma, cine trebuie sa plateasca? Rauta sau statul?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
