O ratare, două ratări

Acum câţiva ani, am văzut pe masa unui lider politic - nu spui cine, persoană importantă! - un sondaj de opinie având ca temă marile probleme care frământă mintea electoratului.

Era un sondaj făcut la comandă, nu neapărat strict secret, dar, în orice caz, pentru uz intern. Şi, de fapt, ca să fiu sincer, era pentru el. După spaimele comune legate de creşterea preţurilor, locuinţe, loc de muncă etc., atunci când venea vorba de reformarea clasei politice, două dorinţe mari rostea vocea poporului prin intermediul graficelor şi al procentelor din sondajul amintit: vot uninominal şi parlament unicameral.

„Vedeţi, domnu’ Turcescu, despre asta trebuie să le vorbim astăzi românilor, asta aşteaptă ei de la clasa politică!“, mi-a spus atunci marele politician. Am bâiguit ceva despre pregătirea electoratului, mi-am asumat ignoranţa în privinţa sistemelor atât de complicate privind votul uninominal şi am încercat să-mi aduc aminte ce presupune trecerea la parlament cu o singură cameră.

Referendumuri, modificarea Constituţiei... Dar era încă vremea în care la putere se afla Marea Alianţă, aşa că omul politic a râs cu poftă, aruncând vorbe mari spre tavanul biroului: „Se face, domnu’, se face...!“.

Şi s-a făcut. Votul uninominal a ieşit strâmb ca un copil
conceput la beţie, dar am văzut politicieni români ridicând în slăvi uriaşul efort al clasei politice de a ne scăpa de votul pe liste şi de a ne împlini dorinţa să votăm oameni. Pentru că la mijloc e vorba de o înfrigurată aşteptare din partea electoratului, aşa cum arăta sondajul văzut acum câţiva ani pe biroul marelui politician, nimeni nu mai pomeneşte nimic de aberaţiile sistemului după care se presupune că vom vota la 30 noiembrie. Şi, din nefericire, sunt destule, de la marcarea colegiilor electorale până la aberaţia unui singur tur de scrutin, nemaipunând la socoteală lipsa oricărei informaţii privind desfăşurarea de facto a noului sistem de vot. Altfel spus, o să votăm ca proştii, punând ştampila ca la 6 din 49, apoi vom aştepta să vină seara şi să vedem ce-a ieşit. Şi abia atunci să te ţii: scheme, semne de întrebare, contestaţii, redistribuiri, specialişti care vor explica, post factum, cum arată votul uninominal în sistem românesc.

De câteva zile a reintrat în dezbaterea publică şi cea de a doua temă, parlamentul unicameral. O fi bun, nu zic. Dar când ni se explică avantajele unui asemenea sistem doar prin populism ieftin de tipul „tot mai simplu“, eu încep să-mi pun mari semne de întrebare. Una e să propui reducerea numărului de parlamentari şi cu totul altceva e să reformezi mecanismul legislativ. De nenumărate ori în ultimii ani, aberaţiile născute din gândirea fără frontiere a unor deputaţi au fost corectate de senatori. Şi invers. Mecanismul de protecţie a funcţionat. La un parlament unicameral rămâne de strajă preşedintele, oricare ar fi el, dar ce te faci dacă-l suspendă?!

O discuţie serioasă despre parlament unicameral şi modificarea Constituţiei nu încape înainte de alegeri. E doar gargară ieftină menită să bifeze punctele de interes ale opiniei publice aşa cum rezultă ele din sondajele pe care lucrează astăzi liderii politici. Dacă ar avea măcar un strop de responsabilitate şi s-ar uita la ce-a ieşit din politizarea dezbaterii privind uninominalul, politicienii români ar putea să amâne discuţiile despre modificarea Constituţiei şi despre unicameral măcar până la 1 decembrie. Ziua în care sper să ne fie ceva mai clar că schimbările durabile nu pot fi făcute decât arareori la presiunea maselor de cetăţeni înghesuite sub graficele unor sondaje de opinie.