luni, 13 iulie 2009

Zece la suta adevar, restul minciuna

O campanie premergatoare unor alegeri legislative nu este altceva decat un poligon politic in care se experimenteaza arsenalul electoral corespunzator fiecarui partid. In general, promisiunile tin capul de afis, fiecare lider, ca este de dreapta sau de stanga, incercand, prin metode "specifice" si binecunoscute publicului, sa sensibilizeze alegatorii in scopul atragerii lor mai inainte de actul propriu-zis al votarii. Experienta de pana acum arata ca, din noianul fagaduielilor facute inclusiv in perioada dinaintea campaniei electorale, maximum zece la suta au sansa reala de a depasi acest stadiu. Restul raman vorbe in vant. Problema acestui sistem de convingere neperformant nu ar fi insa doar promisiunile fara acoperire facute cetateanului, care seamana izbitor cu penibilele cuvantari de la congresele defunctului PCR, cand lingaii lui Ceausescu se angajau in fata conducatorului suprem ca vor face "totul" ca sa curga lapte si miere in toata tara.

Principalul delict politic ar fi ca actorii-cheie, neschimbati de 18 ani, vor sa se impuna in continuare apeland la jocuri meschine facute dupa scheme vechi, validate din interes la fiecare patru ani, pentru a obtine cu orice pret puterea. Manati de griji si nevoi, alegatorii, in majoritatea lor, accepta pana la urma provocarea, neuitand insa minciunile bine administrate de cei care sunt dirijori sau simple marionete in partide. Unii dintre ei sunt astazi la guvernare, altii au parasit Palatul Victoria inainte de termen, trecand pe banca
opozitiei, de unde dau lectii de moralitate la toata clasa politica. Exista si a treia categorie de lideri care folosesc, la randu-le, partituri improvizate, incat ajung si ei sa creada aberatiile debitate in timpul lansarii unor candidati in colegiile uninominale. Luati iesirea in decor
a presedintelui PSD, care le promite la toti romanii aflati la munca in strainatate cate 20 de mii de euro de caciula daca se vor intoarce la lucru in tara, plus bonusuri bancare
suportate de bugetul de stat.

De unde va lua viitorul "premier" Mircea Geoana miliardele de euro pentru prima de instalare a capsunarilor – nu explica nimeni. Nici macar economistii social-democrati nu se incumeta sa comenteze repatrierea contra cost sustinuta de un politician care doreste sa cumpere voturile alegatorilor platind cu momeli electorale. Norocul lui Geoana a fost ca romanii-milanezi s-au multumit doar sa asculte, nefiind interesati de continutul promisiunilor fanteziste pe care le considera profund neserioase si chiar jignitoare. Au auzit si ei ca in politica romaneasca sunt la moda
gogosile electorale, motiv pentru care au si emigrat cu ani in urma, insa sa fie mintiti ca li se va da pentru repatriere echivalentul bugetului tarii pe doi ani este practic o bataie de joc imposibil de trecut cu vederea. Asta explica lacomia unui om politic caruia staff-ul PSD i-a promis ca ii rezerva functia de prim-ministru in cazul castigarii alegerilor din noiembrie.



Este reflexul comunist al unui lider coplesit de visul ca ar putea sa ocupe de la anul cel mai important birou din Palatul Victoria. Dar, in aceasta zona a neseriozitatii, Mircea Geoana nu este singur. Alte doua partide se intrec in promisiuni, cu riscul de a pierde bruma de credibilitate pe care o mai au. Din acest motiv, aproape ca nu se mai stie care este partidul care mai reprezinta astazi doctrina de dreapta. Judecati atent declaratiile liderilor PNL facute luni la Sala Polivalenta si veti constata cat de mult au derapat liberalii spre stanga. Din aceasta perspectiva, oferta lor electorala nu difera cu nimic de cea a PSD, mesajul penelistilor intersectand din plin sfera de influenta a social-democratilor, care se adreseaza in special pensionarilor si populatiei sarace. Lor li se promite un nivel de trai cu salarii si pensii in continua crestere, plecand de la realizari marete obtinute datorita competentei demonstrate de un guvern de care Romania ar avea nevoie si in urmatorii patru ani, dupa spusele lui Tariceanu.



Cam la fel gandeste si Emil Boc cand vine vorba de viitorul alegatorilor. Programul de guvernare al PD-L merge tot pe stanga, promisiunile candidatului Stolojan la fotoliul de premier avand acelasi mesaj populist cand vine vorba de cresterea salariilor, pensiilor si alocatiei pentru copii
. Se promite ca se va trai mai bine prin 2012, la finalul mandatului PD-L, care, in opinia liderilor partidului, ar incepe cam peste doua luni. Evident, dupa negocierile care vor urma scrutinului din noiembrie. Prin urmare, cam toti liderii sunt la fel. Exigentele lor par a fi minime in spatiul respectului fata de adevar. Goana dupa voturi merge la brat cu lipsa de onestitate, neglijandu-se cu intentie realitatea de zi cu zi. Erorile in cascada nu vor ramane insa fara nota de plata. Ex-ministrul Paul Pacuraru a primit deja o astfel de nota semnata, luni, la Cotroceni, la cererea adresata de procurorii anticoruptie. Este abia inceputul.