Sergiu Nicolaescu: “Orice aş face, tot dinozaur rămân”

egizorul lansează mâine „Supravieţuitorul“.

La
cei 78 de ani ai săi, pe care-i aniversează duminică, Sergiu Nicolaescu şi-a păstrat o siguranţă de sine dezarmantă. Privind înapoi, îşi vede filmele impecabile, pe comisarul Moldovan, un erou onest şi imparţial pe care l-a strecurat prin cenzura comunistă, iar pe el însuşi, un actor şi un regizor fără cusur. Privind înainte, mai are un “Poker” de regizat, un film după un scenariu de Corneliu Vadim Tudor, “Candele de zăpadă”, şi unul mult amânat, “Trenul morţii”.

În epoca ceauşistă, a pus în mişcare rotiţele în cinema-ul românesc, de la finanţări, la prima şcoală de cascadori. Tot el a pus însă monopol pe bani
şi pe atenţia mai-marilor Partidului, câştigându-şi după ‘89 titlul de “dinozaur” – “nu pentru că vor ei să mă facă, ci pentru că eu m-am făcut”, povesteşte în interviul acordat EVZ. Al şaselea film din seria Comisarului, “Supravieţuitorul”, intră în cinematografe mâine, fără speranţa unor milioane de spectatori, “ca pe vremuri”.

“Filmele mele sunt impecabile”

EVZ: Aţi înviat, după 27 de ani, un personaj-simbol din comunism. Ce mai face Comisarul Moldovan, după atâţia ani?
Sergiu Nicolaescu: Au trecut nişte ani, e adevărat. Dacă nu mă înşel, în ’81 am făcut “Duelul”. Moldovan avea un final pe atunci, dar cenzura l-a refuzat pe acest ultim comisar.

Care trebuia să fie finalul?
Eu muream. Îmi răzbunam băiatul. Dar filmul ăsta, „Recviem pentru comisar”, n-a fost acceptat, nu mai ştiu de ce. Cel de acum, „Supravieţuitorul”, se petrece în 1978, la vârsta mea de acum, iar comisarul a avut un destin inspirat din viaţa unchiului meu, Gheorghe Cambrea, care a fost închis din 1950 până în 1965. Moldovan fuge din ţară în 1965, intră în jocul ruleta rusească şi are noroc până în 1978, când ajunge în Praga, unde se desfăşoară toată acţiunea. Subiectul e foarte bun, pentru că am perioada 44 - 45, cu venirea ruşilor, pe urmă anii 50, 60, 70. Sunt nişte perioade fabuloase şi le-am refăcut foarte bine. Mi-am păstrat stilul
. Mi-am revăzut de curând filmele mele la televizor şi erau foarte bine refăcute epocile, se cunoaşte că am trăit atunci. Impecabile sunt filmele, impecabile. Înainte de Moldovan l-am jucat pe Miclovan - scenaristul Titus Popovici mi-a propus seria asta de filme poliţiste - şi după ce l-am văzut, am avut o surpriză: eram la fel de bun actor ca şi regizor. Fie vorba între noi, eu mi-am făcut facultatea de regie în copilărie. Aveam un cinema aproape de casă şi mama ştia unde mă găseşte. Am în continuare o imaginaţie extraordinară şi dacă se mai leagă şi cu lucruri pe care le-am trăit, atunci iese aproape perfect.

N-aveaţi şcoala de regie, dar aveaţi filmele americane poliţiste la îndemână...
Da, dar să ştii că nu a observat nimeni că m-am inspirat din ele! În „Duelul” e o scenă în care el intră într-o pivniţă şi le arată copiilor lor ce a scris pe pereţi când era de vârsta lor. E luată din „Îngeri cu feţe murdare”, cu James Cagney. Voiam ca cineva să-mi spună: „Uite, asta-i scena aia din filmul ăla”. Şi nu mi-a spus nimeni, am fost supărat.