miercuri, 9 septembrie 2009

Razboiul Basescu-Nastase s-a mutat in Africa

Conflictul deschis Basescu-Nastase a depasit granitele Romaniei. Presedintele PD, Traian Basescu, a afirmat ca, in prezent, primirea PSD in Internationala Socialista (IS) este "sigur blocata", iar la ultima reuniune a Comitetului IS, PSD nu a fost nominalizat pentru a deveni, la urmatorul Congres al IS, membru cu drepturi depline. Basescu a prezentat o lista cu partidele care, la reuniunea Comitetului IS de la Casablanca, au fost nominalizate pentru a deveni membri cu drepturi depline, printre acestea fiind Partidul Noul Spatiu din Uruguay, Miscarea Militanta din Mauritius sau Partidul Revolutionar al Poporului Mongol. Potrivit lui Traian Basescu, urmare a faptului ca PD a trimis o scrisoare tuturor partidelor care fac parte din IS, in care reclama, printre altele, abuzurile PSD din justitie, precum si coruptia patronata de acesta, urmeaza ca tot PD sa prezinte, in comitetul care se ocupa de extinderea Internationalei, si un raport in care sa detalieze faptele prezentate in scrisoare. Liderul PD a sustinut ca secretarul general al PSD, Cosmin Gusa, nu are de unde sa stie care a fost continutul discutiilor referitoare la extinderea Internationalei, din cadrul Comitetului IS, intrucat partidele care au doar statut de invitat nu participa la aceste dezbateri. In aceeasi intrunire, reprezentantul PD, Sorin Frunzaverde, a citit, public, scrisoarea-contestatie a partidului sau. Totusi, Basescu a recunoscut ca mai exista posibilitatea ca, la viitoarea reuniune a comitetului care se ocupa de extindere, PSD sa fie invitat sa devina membru cu drepturi depline al IS. In replica, secretarul general al PSD, Cosmin Gusa, a sustinut ca, in cadrul discutiilor pe care le-a avut cu secretarul general al IS, Luis Ayala, a fost reiterata punctual propunerea facuta la Consiliul IS de la Santo Domingo, in urma cu sase luni, si anume ca PSD sa primeasca statut de membru cu drepturi depline la proximul congres al IS. Gusa a afirmat ca nici secretarul general al Internationalei si nici presedintele acestei organizatii nu stiau nimic in legatura cu scrisoarea PD continand critici la adresa guvernarii PSD. Oricum, batalia dintre cele doua partide, aflate pe acelasi culoar politic, social-democrat, se anunta de durata. Ea are o istorie veche, ambele formatiuni politice fortand usa Internationalei Socialiste cu acelasi speraclu: Partidul Social Democrat Roman, al lui Cunescu si Athanasiu.