vineri, 18 septembrie 2009

Tarife mai mici la convorbirile telefonice

Reprezentantii companiilor de comunicatii care si-au exprimat intentia de a furniza servicii de telefonie fixa dupa liberalizarea pietei de telecomunicatii din Romania, la inceputul anului 2003, sustin ca tarifele vor scadea, iar calitatea serviciilor va creste in mod semnificativ dupa acest moment. Directorul de dezvoltare al grupului de firme Romania Cable Systems Romania Data Systems (RCS RDS), Valentin Popoviciu, a declarat, in cadrul unui seminar pe teme economice, ca, in opinia sa, un serviciu de calitate pe piata liberalizata a telecomunicatiilor va fi caracterizat printr-un nivel redus al tarifelor pentru toate tipurile de convorbiri si prin flexibilitate. Referitor la propunerile de tarife privind interconectarea retelelor operatorilor de telecomunicatii la nivel local, national si international, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2003, anuntate miercuri de Autoritatea de Reglementare in Comunicatii, directorul general al PCNet, Mihai Batraneanu s-a aratat entuziasmat. "Propunerile ANRC referitoare la tarifele de interconectare si de colocare sunt excelente. Daca se vor indeplini, pot sa spun ca am facut un pas important spre liberalizare, ca intr-adevar piata telecomunicatiilor din Romania se va deschide. In prezent, noi platim sume exorbitante pentru colocare (taxa achitata pentru liniile inchiriate - n.r.), dar aceste tarife sunt incredibile", a afirmat directorul PCNet. Reprezentantul furnizorului de servicii de Internet si date a precizat ca, in opinia sa, segmentul de piata care va fi exploatat de operatorii care vor patrunde pe piata dupa liberalizare va fi cel al telefoniei internationale. "Nu cred ca o sa fie cineva care sa poata concura pe tarifele de la telefonia locala. In schimb, sunt sigur ca noua generatie de operatori va incerca sa abordeze nisa telefoniei internationale pentru ca aceasta va fi substantiala", a mai spus Batraneanu. In ceea ce priveste numarul potentialilor operatori de telefonie fixa, directorul PCNet a aratat ca acesta nu va fi prea mare. "Probabil ca multi isi imagineaza ca vor veni operatori americani sau europeni sa instaleze retele, sau chiar, cum s-a tot vehiculat in ultima vreme, companii precum Electrica sau CFR. Adevarul este insa ca, in acest moment, exista doar RomTelecom, doua sau trei companii de cablu TV si furnizorii de servicii de Internet - care folosesc infrastructura RomTelecom - care pot ajunge la potentialii clienti", a mai spus Batraneanu. In schimb, reprezentantul grupului RCD RDS a atras atentia asupra faptului ca nu se poate prevedea inca ceea ce se va intampla, avand in vedere incertitudinile care planeaza in privinta pozitiei operatorilor de telefonie mobila. "Nu s-a auzit pana acum nimic despre pozitia operatorilor de telefonie mobila Orange si Connex, care va fi extrem de importanta, avand in vedere ca numarul abonatilor la telefonia mobila il depaseste deja pe cel al utilizatorilor serviciilor de telefonie fixa. In orice caz, tarifele vor scadea si prevad ca peste cinci ani pretul pe care un utilizator il plateste pentru un apel in sistem dial-up sa fie disponibil pentru serviciile fiber to the home (servicii de voce, date si cablu TV prin fibra optica - n.r.) asigurate", a apreciat Popoviciu. In replica, presedintele ANRC Ion Smeeianu, a declarat: "Vom determina daca acesti operatori de telefonie mobila au o pozitie dominanta pe piata si vom vedea ce tarife le vom propune. Oricum, tin sa precizez ca nu dorim sa aplicam tarifele sociale".