duminică, 16 august 2009

Doboş: „Nu-mi amintesc că am jucat fotbal”

După teribilul accident de maşină de acum 10 luni, fostului fotbalist tricolor i s-au şters din memorie toate amintirile.

Aproape un an a trecut de la cumplitul accident de maşină în care a fost implicat Anton Doboş. Anul trecut, pe 31 august, într-o noapte de sâmbătă, Toni a adormit la volan şi a intrat cu automobilul într-un TIR.

În urma impactului, fostul internaţional a ajuns la spital în stare gravă, suferind ulterior două intervenţii pe creier. După operaţii, pronosticul renumitului chirurg Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj
, a fost unul extrem de rezervat. Medicii i-au acordat doar 10 la sută şanse de supravieţuire.

Doboş şi-a revenit însă miraculos, dar a rămas cu sechele grave: nu-şi mai aduce aminte de trecutul său, nici de colegii de la Steaua sau de la echipa naţională.

Zilele trecute, atunci când EVZ a apelat numărul de mobil
al lui Toni Doboş, era de aşteptat să răspundă soţia lui, Georgiana, însă, surprinzător, la celălalt capăt am dat peste o altă persoană. „Soţia e plecată, nu e acasă, doar cu mine puteţi vorbi. Sunt Toni”, ne-a spus fostul tricolor, cu o voce mult mai viguroasă decât cea din urmă cu câteva luni.