duminică, 16 august 2009

Mita numita "protocol FRF"

Procurorii cazului "mita in fotbal" sustin in rechizitoriu ca grupul coordonat de finantatorul gruparii FC Arges, Cornel Penescu, a fost constituit in urma cu trei ani, iar inculpatii au avut atributii bine definite. Sumele vehiculate erau mentionate cu titlu "protocol" (protocol FRF, protocol CCA, protocol OPC, protocol FCA) in evidentele contabile
paralele tinute de Gheorghita Pieca, administrator la societatile SC PIC SA si FC Arges. Legatura dintre FC Arges si arbitri era facuta de Liviu Facaleata, care nu era angajat
al clubului. Conform rechizitoriului DNA, acesta intra in scena imediat dupa ce CCA facea delegarile.



"Inculpatul Liviu Facaleata avea atributii legate de arbitrajele echipei FC Arges Pitesti si, din dispozitia inculpatului Cornel Penescu, a remis sume de bani
in repetate randuri arbitrilor delegati si oficialilor din cadrul FRF. Desi Liviu Facaleata nu avea nici o calitate
oficiala in cadrul clubului de fotbal, contacta arbitri delegati de CCA din cadrul FRF. Contactarea acestora se realiza, de regula, telefonic, dupa care stabilea cu acestia intalniri la intrarile in municipiul Pitesti, de regula, in statii Peco", se arata in materialul de urmarire penala. Procurorii DNA Pitesti i-au trimis in judecata pe Cornel Penescu, Gheorghe Constantin si Florin Prunea, alaturi de alti 11 inculpati, printre care cinci arbitri si un observator federal, in dosarul
coruptiei din fotbal, declansat la jumatatea lunii aprilie.